Perioada reîntoarcerii la birou generează multe gânduri, trăiri, sentimente, contradictorii. Agonie şi extaz. Te bucuri să revii la vechea ta viaţă, dar nu e chiar aşa uşor. Acum ai mult mai multe griji şi responsabilităţi. Gândurile nu-ţi dau pace. Uneori, zi şi noapte, acestea rulează în fundal, şi ceea ce ar putea fi un proces firesc, scoate la iveală mii şi mii de frici, angoase, ascunse prin cele mai nebănuite colţuri ale sufletului de mamă. Psihoterapeutul Corina Cerchez dă detalii despre cum pot să se integreze tinerele mame înapoi în câmpul muncii, dar şi cum pot organiza în mod eficient programul cu cel mic.
Fiecare poveste cu culorile, trăirile şi întrebările ei. Dar toate mamele au în comun iubirea pentru puiul lor, sclipirea dragostei în ochi, dar şi fricile şi îngrijorări cutremurătoare la fiecare gând că s-ar putea întâmpla ceva rău cu copilul. Deşi multe dintre mame au simţit în repetate rânduri nevoia de a fi din nou active în câmpul muncii şi de a începe din nou să ”fie în rândul lumii”, pe măsură ce momentul se apropie intră în panică. Intervievând-o pe psihologul Corina Cerchez am încercat să aflăm răspunsul la cât mai multe întrebări. Aşadar, specialistul a creat un ”portret robot” a tinerei mame care cu jumătate de inimă se bucură că îşi reia activitatea şi se simte din nou ca înainte de a fi mamă, cu cealaltă jumătate plânge căci puiul ei va fi şi în grija altor persoane, iar ea – singura care îl cunoaşte cu adevărat – nu mai deţine controlul.
„Pe măsura ce se apropia momentul reîntoarcerii la birou, am devenit destul de anxioasă. Asta pentru că din momentul în care am născut, ceea ce am făcut zi de zi, noapte de noapte, a fost să fiu mamă. Orice altceva era incomparabil cu acest sentiment. Îmi era greu să îmi imaginez ca altcineva s-ar fi putut ocupa de băieţelul meu mai bine decât mine. M-am gândit la toate variantele: bunica, bona, colectivitate. Nici una nu mă ajută să mă simt în siguranţă deplină. Am optat, în final, pentru bonă, dar care era o apropiată a familiei.
A venit treptat, câteva ore pe zi, înainte ca eu să reîncep serviciul, pentru a se obişnui cu fiul meu şi el cu ea. S-au apropiat treptat şi s-au plăcut foarte tare. Desigur, eu am stabilit care sunt regulile şi programul copilului. Deşi vedeam că totul decurge foarte bine, tot aveam temeri. Când m-am reîntors la job, mintea mea refuză să funcţioneze. Din două motive: primul, pentru că mă gândeam mereu acasă, iar al doilea pentru că, după o pauză atât de lungă, mintea mea avea nevoie de un pic de timp să reînceapă să funcţioneze şi în alte roluri decât acela de mamă.
Am vorbit şi cu alte mame. Am aflat că nu eram singura care se confruntă cu toate astea, prin urmare era un proces normal. Treptat, mi-am reluat şi viaţa socială, am reînceput să mai ies cu colegii, cu prietenele mele, dar, desigur, timpul era mult mai limitat. După foarte mult timp, am revenit şi la pasiunile şi hobby-urile mele. Am constatat că a fost o greşeală să fiu atât de mult timp departe de ceea ce îmi place şi îmi face bine cu adevărat. Aş recomanda oricărei mame să nu neglijeze deloc lucrurile pe care le făcea cu plăcere, cu încântare, pentru că o relaxează şi o încarcă, iar copilul simte acest lucru şi va fi, la rându-i, fericit.
Cred că cel mai dificil în acea perioadă a fost, de fapt, să învăţ să gestionez dorul de copilul meu, de programul nostru obişnuit, de prezenţa lui permanenţa. A fost extrem să rup acea simbioză care se formează între mamă şi copil în primii ani de viaţă. De altfel, ruperea simbiozei şi frustrarea treptată a copilului de prezenţa mamei, este absolut necesară pentru o dezvoltare sănătoasă.
Mai mult, chiar dacă mi-a fost dificil să accept, am realizat că reîncep să am nevoie să fac şi alte lucruri decât să fiu doar mamă. Mi-a fost dificil, pentru că aveam senzaţia că dacă fac asta, înseamnă că nu mai sunt o mamă bună, prin urmare toate aceste sentimente contradictorii mă consumau destul de tare.
Mai târziu, am înţeles că toate rolurile din viaţa noastră, mame, soţii, femei de carieră, prietene, fiice, surori, pasiunile, hobby-urile se pot împleti şi chiar este necesar să fie aşa pentru o stare echilibrată. Sigur că sunt momente, în care un anumit rol devine predominant, cum este acela de mamă în primii doi ani de viaţă ai copilului, dar ar fi o greşeală, că pe termen lung, să persistăm în a ne asuma un singur rol major în viaţa noastră.
În câteva luni după reîntoarcerea la serviciu, mi-am dat seama că nu mă mai regăsesc în ceea ce făcusem până atunci, maternitatea mă schimbase. Mai exact, m-a ajutat să înţeleg că alte lucruri sunt importante în viaţă, m-am redescoperit treptat reîntorcându-mă la vechile mele pasiuni, m-am reconectat cu mine. Încetul cu încetul, din dorinţa de a avea un program flexibil care să îmi permită să petrec timp cu copilul meu, am renunţat la job şi am început să lucrez pe cont propriu. De altfel, sunt multe mame care din acelaşi motiv, se reorientează profesional, nu de puţine ori în domenii care au legătura chiar cu educaţia şi creşterea copiilor sau pornind mici afaceri care au legătură cu pasiunile şi hobby-urile lor.
Privind în urmă, îmi dau seama că întotdeaună există soluţii, dar de multe ori, din pricina prea multor îngrijorări nerealiste, nu le vedem. Suntem foarte tentate să ne asumăm prea multe responsabilităţi, uitând că avem şi un partener, părinţi sau alţi apropiaţi care ne pot ajuta şi ar face-o cu plăcere. Totul am exprima clar ce anume avem nevoie.
Sursa CSID