Atunci când întrebi părinţi cu experienţă despre perioadele cele mai complicate cu copiii lor, deşi pare incredibil pentru tinerii părinţi care se plâng de nesomn din cauza nou-născuţilor, aproape toţi vor da răspunsul ”adolescenţa”. Vârsta magică pentru copilul care uşor, uşor se transformă în adult, vârsta primelor iubiri, vârsta la care sunt expuşi pericolelor, vârsta la care pot dezvolta adicţii (fumat, alcool, droguri), vârsta începerii vieţii sexuale, vârsta primelor dezamăgiri, vârsta rebeliunii, vârsta la care hotărăsc ce carieră vor, vârsta la care vor independenţă, dar totuşi sunt dependenţi de părinţi. Psihoterapeutul Corina Cerchez descifrează câteva caracteristici ale adolescenţilor în scopul de a-i cunoaşte mai bine.

Numai părinte de adolescent să nu fii în ziua de azi într-un oraş mare” – se aude tot mai des. Lumea s-a schimbat mult, pericolele sunt la tot pasul (copiii au destul de uşor acces la maşini, ţigări, alcool, substanţe ilicite), sexul nu mai este tabu, internetul vine cu tentaţiile lui deloc puţine. Cum să înţelegem ceea ce se petrecere cu copiii de ieri, adolescenţii de astăzi, adulţii de mâine?
”Adolescenţa este definită ca fiind perioada provocărilor, etapa în care fostul copil începe să se maturizeze şi să se desprindă, treptat, de mediul familial” – explică psihoterapeutul Corina Cerchez. Şi totuşi, părinţii se pot pregăti cumva pentru aceste schimbări? ”Începând cu preadolescenţa, părinţii îşi pot da seama că tinerii din familiile lor se pregătesc pentru o nouă etapă de viaţă, una despre care nici una dintre părţi nu ştie cum va fi şi ce va aduce cu sine. Dar clar, situaţia de viaţă şi cerinţelor relaţiei cu copiii se schimbă”, explică Cerchez.
Şi totuşi de ce este atât de greu având în vedere că şi părinţii au fost copii şi adolescenţi la rândul lor? Au părinţii vreo scuză?
”Evident, părinţii au fost şi ei odată adolescenţi, dar acest lucru este foarte diferit când devii părinte. Rolul este total schimbat” mai adaugă psihoterapeutul.

Adolescenţa – o perioadă ambivalentă plină de indecizii şi lipsă de acţiune

În anii de tranziţie, de la copilărie la maturitate, adolescenţii se confruntă cu decizii mari sau mici, unele mai uşor de luat şi de gestionat, altele dificile. În acelaşi timp, unele examene importante bat la uşă, iar nivelul de stres creşte, relaţia cu părinţii poate deveni tensionată: ”Vedem acum, poate mai mult decât oricând o mare nehotărâre la copilul nostru, o ambivalenţă care duce, într-o anumită măsură, la indecizie şi lipsa de acţiune. Este normală” explică specialistul.
Mulţi părinţi nu îşi mai recunosc proprii copii.
”Creierul tinerilor se apropie de dezvoltarea maximă, corpul lor fiind aproape matur, dar legal şi economic sunt încă dependenţi. Încercările lor de a acţiona emancipat, aşa cum simt nevoia, sunt adesea subminate de conştientizarea faptului că încă nu pot decide singuri. Acesta este unul dintre motivele pentru care le este greu să se hotărască, să decidă aşa cum consideră ei că este bine”, a mai explicat Cerchez.

Adolescenţa – perioada rebeliunii

Mulţi părinţi nu ştiu cum să acţioneze atunci când copiii nu respectă ceea ce au stabilit de comun acord. ”În acest proces de separare faţă de părinţi şi mediul familial protectiv, care a decis pentru el într-o măsură mai mică sau mai mare, în trecut, este foarte uşor pentru tânărul în plină dezvoltare, să poată adopta mai multe direcţii, respectiv:

• să se opună la tot ceea ce vine de la familie şi persoanele de autoritate;
• să se adapteze, să se complacă în continuare în rolul de copil, să renunţe la propriile nevoi şi dorinţe făcându-le pe plac celor din jurul său;
• să testeze, tatoneze, măcar cu unul dintre părinţi (cel mai permisiv şi asertiv din familie) o nouă abordare, o discuţie deschisă despre noua lui persoana, care acum se creează” a adaugat psihoterapeutul.

Adolescenţa – riscul de a imita greşelile părinţilor

Există o linie foarte fină între a fi ascultător, a satisface părinţii dar a repeta comportamentul lor.
”Riscul de a rămâne prins în vechile structuri şi de a repeta credinţe şi comportamente asemănătoare părinţilor sau de a rămâne un veşnic copil, este foarte mare” – explică Cerchez. Cum este mai bine?
”Varianta ideală este cea în care i se oferă adolescentului posibilitatea de a-şi dezvolta starea Eului Adult, ceea ce presupune o bună cunoaştere a propriei persoane, a nevoilor, dorinţelor şi intereselor proprii şi punerea lor în practica într-o manieră responsabilă” a concluzionat psihoterapeutul.